Directorii unor închisori de maximă siguranță din România, schimbați după ce au picat testările psihologice

Directorii unor închisori de maximă siguranță din România, schimbați după ce au picat testările psihologice
FOTO - caracter ilustrativ
Publicat: 08/04/2022, 18:18

Directorii unor penitenciare de maximă siguranță, unde au fost încarcerați unii dintre cei mai periculoși infractori din România, au fost schimbați după ce au fost declarați inapți la testările psihologice. Aceștia ocupau funcțiile respective de ani buni, iar la momentul împuternicii nu fuseseră evaluați psihologic.

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP ) a scos la concurs, cu un an în urmă, 32 de funcții de directori care erau vacante, în condițiile în care managerii aflați la comandă erau doar împuterniciți pe posturile respective.

Din diferite motive, organizarea concursurilor a fost amânată în mod repetat până când noua conducere ANP a decis să scoată posturile la bătaie, mai ales că ocuparea unei funcții prin împuternicire, mai mult de un an, contravine legii, iar unii directori ar fi depășit cu mult această perioadă.

Ca urmare, odată cu organizarea concursurilor, majoritatea directorilor împuterniciți s-au înscris imediat, pentru a deveni titulari.

Este și cazul managerul împuternicit al Penitenciarului Craiova, Marin Calotă și Cristinel Gherghel, care conducea Penitenciarul Miercurea Ciuc. Cei doi au candidat singuri pentru posturile respective și era suficient să obțină nota 7. Aceștia nu au reușit, însă, să treacă de testarea psihologică.

Managerii și-au pierdut funcțiile

Practic, din momentul împuternicirii și până la testarea impusă de condițiile de examen, Calotă și Gherghel au manageriat cele două penitenciare cu toate că, din punct de vedere psihologic, erau inapți.

Surse din cadrul ANP au declarat, pentru Gândul, că după ce rezultatele au fost afișate, amândoi au fost eliberați din funcții.

Un alt caz s-a produs, spun sursele citate, la Centrul de Detenție Craiova, unde s-a scos la concurs funcția de director al structurii de Reintegrare Socială și unde directoarea împuternictă, Raluca Nițoiu, nu s-ar fi prezentat la testarea psihologică și a fost declarată absentă.

Andrei Dumitrescu
Andrei Dumitrescu este un jurnalist specializat în realizarea de articole legate, în special, de activitatea Ministerului Afacerilor Interne și toate mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
”Tradus” de Livia cu Spike, Bordea vrea să-i ia în ”piept” pe amândoi! Îi caută...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât...
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O bacterie rară care poate provoca moartea în 48 de ore se răspândeşte în Japonia
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Românii vor fi verificați. S-a dat ORDIN de control. NIMENI nu mai are voie să...
Se împlinesc 80 de ani de la operațiunea „Neptun”. BNR scoate o monedă specială
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Astronauții de pe Marte ar putea avea nevoie de dializă renală la întoarcerea pe Pământ
×